Fara sens [part.2]

Ma trezesc in necunoscutul vis, in necunoscutul sens…Frunze de toamna imi mangaie fata luptandu’se usor in bataia vantului. Copacii plang cu lacrimi mari, dar usoare, cu lacrimi argintii ce zboara spre vazduh…si nu se mai intorc…
Eu nu plang, eu le astept; voi sta in acest vis pana cand voi putea bea din licoarea primaverii, pana cand copacii nu vor mai varsa lacrimi amare, pana cand fructul ce se va ascunde printre frunzele verzi, mucegaite vor cadea in mainile mele insetate.
Nu ma mai trezesc…Aceasta adiere usoara de toamna imi trezeste amintiri din trecut, din copilaria mea, atunci cand totul era atat de simplu, steam sa traiesc fiecare moment cu bucurie si nu asteaptam cu inima la gura o zi insorita pt a-i urma exemplu, eu doar credeam in ziua de azi si ziua de maine croindu’mi si pastrandu’mi zi de zi acel zambet inofensiv si vesel de copil. Acele timpuri s’au pierdut ca frunzele de toamna, dar totusi amintirea a ramas.
Acesta este trecutul…

Fara sens...[part.1]

Lucruri care nu s-au schimbat,lucruri pe care le traiesti cu impresia ca maine este azi, iar azi o zi care va veni, stiind ce urmeaza sa se intample. Dar stau si ma gandesc…”oare lumea in care ma aflu acum este lumea mea? Lumea in care eu am un loc? Sau doar un spatiu bizar si necunoscut de mine…si de nimeni?” dar daca visez? Daca in aceste clipe eu nu sunt unde cred defapt? Poate stau si plutesc pe un nor visand si crezand ca este adevarat, iar cand ma voi trezi aceste cuvinte vor pieri o data cu visul in care am plutit pentru ca nu era o realitate… dar oare ma insel? Sa fie oare aceasta clipa prezentul, ziua de ieri trecutul, iar ziua de maine…viitorul necunoscut si mult asteptat?
Zeci de intrebari ce nu’si au locul in mintea mea, zeci de intrebari care exista, dar totusi nu le intelege nimeni…
Inca nu s-a pierdut totul; acea stea, singura stea ramasa aprinsa , simbolizand speranta, o speranta ce nu se stinge niciodata.
Aceasta este realitatea…

Un strop de cugetare...

Spune'i soarelui sa nu mai strige dupa lumina, spune'i vantului sa nu mai viseze la calatorii, spune'i zambetului sa nu mai planga si ochilor sa nu mai asculte...Citeste povestile scrijelite pe copaci si asculta bataile inimii pamantului. Ele iti vor dicta miscarile statice ce vor forma un balet monoton . Urca in trenul vietii si nu’ti lasa prietenii in urma…ei vor fi singurii care iti vor putea sopti secretul sperantei si ei sunt cei care te strang atunci cand te spargi in mii de bucatele si te reansambleaza intr-o fiinta noua si pura ce urmeaza sa’si impartaseasca visele. Nu te obliga sa visezi ceva…vei fi dezamagit sa afli ca ele,visele, ranjesc malefic de sub perna ta.
Incapataneaza’te si nu te lasa doborat de dorintele ploii, doar asculta fulgii de nea cum te striga din cer, apoi se avanta spre tine penru a se incalzi. Tot ce faci este sa ii ucizi! Tu crezi ca ii ajuti dar mana ta calda de bunavointa este doar o imensa camera de tortura pentru ei.
Dar in ce priveste sufletul tau…